 Ştiinţa, în goana sa după descoperirea adevărului, începe să-şi pună întrebări făcând investigaţii asupra "creării universului din nimic ".
Analizele ştiinţifice de laborator pot determina cu precizie ceea ce s-a întâmplat de la 10 la minus 43 secunde ("Timpul zero " sau " Timpul Planck" ) după crearea universului. Însă, fizicienii recunosc că " nu au nici cea mai vagă idee despre ce ar putea explica apariţia Universului. Ei pot urca până la 10 la minus 43 secunde, dar nu mai sus", mărturiseşte celebrul fizician francez Grichka Bogdanov (1991), astfel încât "acesta este totodată limita extremă a cunoaşterii noastre, sfârşitul călătoriei noastre spre origini", afirmă savantul francez Igor Bogdanov (1991).
Crearea Universului cu multitudinea sa de dimensiuni (cca. 28 dimensiuni descoperite până în prezent!) implică obligatoriu existenţa unui spaţiu vid servind drept potenţială scenă a lumii materiale. Acest spaţiu vid, denumit de către specialişti "vidul cuantic", departe de a fi un vacuum absolut, constituie un infinit ocean de energie inepuizabilă. Această energie e de factură pulsatorie, ceea ce ne conferă posibilitatea de a afirma că energia primordială era încătuşată în tentaculele "supraforţei" ( "forţei superunificate" ). Trebuie să amintim aici că în această " superforţă " sunt încătuşate până la identificare cele patru forţe fundamentale de interacţiune din universul nostru cognoscibil.
Astfel, în vidul cuantic au loc în mod total aleatoriu fluctuaţii necontenite, adevărate furtuni cuantice violente, prin care se eliberează mari cantităţi de energie, dând naştere aşa-ziselor infrastructuri virtuale (particule). În vidul cuantic nu există particule "reale" ci numai particule virtuale. Aceste particule virtuale sunt produse prin nişte mecanisme necunoscute nouă de către câmpurile cuantice pe parcursul unei perioade de timp limitate. Particulele în cauză, cu văditul lor caracter fantomatic, sunt totuşi măsurabile prin efectul lor asupra lumii materiale (lumea fizică obişnuită ).
Particulele reale însă, apar numai în momentul Big-Bang -ului care a dat naştere Universului Cuantic.
Putem afirma că un spaţiu vid nu este niciodată absolut vid? Cu toate că într-un astfel de spaţiu particulele elementare şi fotonii absentează total, există totuşi aşa-zisele fluctuaţii electromagnetice ale vidului (vacuum fluctuations) cu efecte vizibile. Această concluzie este în absolută concordanţă cu teoria câmpului cuantic a interacţiunilor electromagnetice. Prof. Ed. Hinds şi prof. C. Î. Sukenik (1993 ) de la celebra Yale University, au reuşit să măsoare forţa extrem de delicată ce apare când fluctuaţiile vidului sunt modificate în apropierea unei foiţe conductoare ( fără influenţă exterioară de câmp electric). Ca urmare a fluctuaţiilor vidului, Ed. Hinds, C. Î. Sukenik şi colaboratorii au reuşit " miraculoasa " aducere a " nimicului " în lumea aceasta tridimensională.
Mergând pe acest traiect, al logicii pozitive, fizicianul Alexander Vilenkin de la Tufts University, promovează ideea conform căreia Universul a fost creat ca urmare a unui proces de separare a unui tunel cuantic prin " nimic" către ceea ce numim astăzi Univers.
Infinita energie a vidului cuantic a stat indubitabil la baza marilor explozii cosmice. Vidul (" nimicul ") poate fi adus într-o stare de tensionare şi astfel trecut printr-o serie de " stări " intermediare cu energii de nivele extrem de variate, unele dintre ele foarte înalte.
Cu aproximativ 15 miliarde de ani în urmă, un flux energetic incomensurabil a fost acumulat în vidul iniţial antrenând o fluctuaţie cuantică (cuantum leap) primordială. Repulsionat de presiunea negativă a vidului cuantic, "nimicul" explodează şi astfel are loc ceea ce numim astăzi Big-Bang-ul. Miraculosul fenomen cosmogonic este numit de fizicianul Jean Guitton (1991) : "Un suspin al Nimicului. Poate un fel de accident al neantului, o fluctuaţie a vidului : o clipă fantastică ".
Trebuie să ştim că materia sub forma ei fizică şi energetică e potenţial conţinută în materia cuantică. Materia cuantică este ceea ce numim plasticizant " ţesătura întregului Univers ".
Ce este, în fond, materia cuantică? Este însăşi energia vidului cuantic condensat, ca urmare a proceselor şi transformărilor pe care le-a suportat vidul cuantic.
Ne întrebăm: din ce a luat naştere Universul prin Big-Bang? Iniţial, întreaga cantitate de energie din care a rezultat Universul nostru, era concentrată într-un "grăunte" infinitezimal (10 la minus 33 centimetri) cu o densitate colosală (10 la 93 gram pe centimetru) şi la o temperatură teribilă de 10 la 32 grade Kelvin. Prin fenomenul de Big-Bang, are loc explozia "grăuntelui", "cuantumului maso-energie", care a suportat expansiunea într-o creştere exponenţială rapidă, într-un interval temporal extrem de scăzut. Astfel, prin Big-Bang, Universul se dilată, având loc o explozie inflaţională a materiei în spaţiu, tulburător de uniformă şi, în acelaşi timp, multidimensională.
După Big-Bang, pe măsură ce are loc expansiunea inflaţională, Universul a suportat o răcire treptată care a dus la ruperea echilibrului său termodinamic. Astfel "forţa superunificată " s-a descompus întâi în "forţa gravitaţională " şi "marea forţă unificată", aceasta disociindu-se ulterior în "forţa tare nucleară" şi "forţa electroslabă ". După "Marea Explozie" simetria absolută şi ordinea perfectă care a precedat Big-Bang-ul s-a estompat astfel încât lumea de astăzi, aşa cum o cunoaştem noi, este rezultatul unei simetrii sfărâmate, memoria unui Univers odinioară perfect simetric. Problema "Creării Universului din Nimic" rămâne în continuare o provocare în faţa raţiunii şi spiritului omenesc, lăsând loc de noi interpretări şi ipoteze în lumea ştiinţifică şi nu numai ... |
