Prima pagina Curricula Akademia
Forumul Akademia
Despre revista Articole din revista Autorii
Contactati-ne
Revistă de cultură şi filosofie - proiect al Universităţii Dunărea de Jos, Casei de Cultură a Studenţilor şi al Ligii Studenţilor Galaţi
Marţi, 7 Septembrie 2010
  • Navigare rapidă
 
Căutare generală »–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––



Articole on-line



Revista Akademia vă recomandă:
Ziarul Antidotul

 
 
Numărul Aprilie 2000  
 
Cafeneaua artiştilor

 
Unii spun ca l-au vazut închinându-se la propriul chip cioplit în chip de genune-nfricosata, unii spun c-au auzit, lipind urechea de omoplatul lui înghetat, zanganit de arme, ropot de cerbi, urlete de lupi, imnuri, lipait tiptil de paingi, sfârtecari de carnuri umede, ragusite cântece de betie, gemete obscene, mantre. Pasii jivinelor ce-l locuiesc. El se zbenguia cu linistea, cu bezna, cu ceata, în jocuri fara noima, hartuindu-si trupul albastru în mii de spasme luxuriante, feerice, frumos colorate. stiau ca el le destrama revolta-n fire cenusii, stiau ca se îndeletniceste cu sinuciderea, ca are contacte frecvente si patimase cu lumea de apoi. Ca si-a tatuat pe pleoape o flacara verde. Ca omenirea i se lipise ca un abtibild de frunte, iar creierul i se revarsase în lubrice cascade pe umerii-i dalbi. Ca haosul este doar unul din cele 17.547 de madulare cu care este înzestrat, pe lânga încâlceala de spini, mandibule, colti, gheare, tentacule...
      si muzici, si miresme-i însoteau trecerea mareata.
      
      El se inspira. Îsi priveste buzele carnoase, enorme, se rostogoleste în laringe, în catedrala toracica mai apoi. Plamânii lui i-au ajuns în proprii plamâni.Ca si crestetul ,sprânceana, alunita de pe tâmpla, esofagul, clavicula, parul de pe piept, duodenul, ficatul, coccisul, pântecele, meniscul, tendonul lui Achille, degetele prelungi. Ca si temperamentul, spaimele, fobiile, complexele, furiile, duiosiile. Toate-i umplu acum plamânii. Dar vine momentul despartirii ! Se sfârteca si se daruieste patetic propriului sânge ce-l ridica din nou sub fruntea boltita. Ajuns bucatele minuscule în neuroni, îsi da foc în miliarde de gesturi glorioase, pline de tainice, profunde, absurde întelesuri....
      
      Apoi expira. Molecule din trupul sau vestejit se-nglodeaza-n exhalarea festiva a lui Valentin & Co. Artisti umezi, intelectuali, farisei, monstri, notabilitati, curve, desira apocalipsa-n lungi fâsii cetoase. Crâsma se rostogoleste din ochiul lui sfârtecat de nostalgii neguroase.si-o vesela vijelie spulbera deznadejdile.
      Crima pluteste-n aer iar ei, inconstienti, întocmesc desertaciunea. Baloane de sapun ,figuranti, clinchete, artificii, vrajeli, conversatii lejere, mici conspiratii de cartier, ticalosii palide si subtirele unduindu-se printre mese. Spuma groasa si cenusie a traiului cotidian. Plictiseala s-a latit pe podea si ,deodata...
      
      Cu masele-ngalbenite sfarâma pahare, doze de bere, CD-uri, bronzurile lui Mircea, feciorelnicele clavicule ale fetei de la bar care troznesc si se desfac, împrastiind miresme calde. El îsi decupeaza pe chip un zâmbet îngust. Dar prea putini observa acest amanunt, aparent nesemnificativ. Strânsi unii-ntr-altii, cronicari transparenti vibreaza si poti vedea înauntrul lor cum frigul îsi înfige ghearele în ficat, în splina, în simtul datoriei. Cum gemetele înabusite li se calcifiaza, îmbogatindu-le scheletele fumurii cu noi creste, ridicaturi, placute. serpi verzi, serpi albastri devora aripile-nlacrimate ale arhanghelului. Filarmonica si-a proptit calcâiul mustind de solfegieri inutile pe grumazul lui. si-un vânt fierbinte cauterizeaza ranile ulceroase din tejghea. Vodca se holbeaza buimaca la noi si urla prelung. La masa din fund, un cetatean mic si palpitând se-nverzeste si crapa distonic într-o bolboroseala de spume-artagoase. Vreo trei curve explodeaza cu gratie în jerbe viu colorate iar hienele bântuie printre tablouri sfârtecate, tragând de mate si tendoane atoase.
      
      Ea îi zâmbeste timid, închide ochii si danseaza. Pe umeri îi încoltesc straluciri si muzici si aburi albastri si miresme. Iarba frageda-i devin pasii. Între ea si durere a rasarit din nou un ragaz auriu. Ceata se strecoara agale prin fisurile zidului, înca sângerânde. Dintr-o data nu se mai aud decât clipele care se dizolva una-ntr-alta, clipocind. Apoi linistea se coace, devine voluptoasa, simfonica si împrastie miros de ambra.
      El bea în continuare, acompaniat de paianjeni...
      
      Într-un târziu îsi îndeasa caciula-n cap, îsi drege vocea, mijeste ochii, plateste si pleaca împleticindu-se.
      
      Cei care au ajuns la marginea lui
      spun ca se termina brusc
      într-o muchie ascutita,
      si ca dincolo
      nu mai e
      NIMIC
      
 
Numărul Aprilie 2000  
 
Creaţie: Synergy Design •  
Admin: Badu •