 Cugetul contemporanului meu este ca şarpele, fără întoarcere în prăpastie. Valurile pustiului ceas au scufundat şi ultima sămânţă de omenie, au îngropat-o în abis, pentru totdeauna; dusă e orice bună-simţire, respectul a devenit cel mai crunt păcat ce poate fi înfăptuit; buna-cuviinţă transformă, pe cel ce o stăpâneşte, într-un ciumat, un lepros, o fiară şi-un netrebnic, aşa gândeşte turma; bineînţeles că, iute-iute, îl vor izola pe omul cinstit, anathema! vor scuipa peste sentimentul adevărat, vor arunca pietre-ameninţări, în urgie vor transforma secunda, un iad şi o povară va ajunge prezentul, iar viitorul (dacă va mai exista!) o casă a morţilor - ocnă veşnică; un blestem ajuns-a speranţa, o ruşine inteligenţa, în vinele noastre curge poşircă de americă, idealul e o ticăloşie, iar trădarea e printre noi cel mai mare luptător!
Timpul curge în defavoarea noastră, limba română am vândut-o cioclilor, trebuie să ne blamăm poeţii şi să benchetuim de sfinţi valentini, să navigăm pe interneturi - nu prin cultură; să cedăm, bieţi handicapaţi ai unor mongolii carpatine, cu nesfârşite ieremiade şi temenele în faţa invaziei de binefaceri, pomeni şi mântuiri occidentale, să ne rugăm bilingv, să ne haloween-izăm, să ne rinocerizăm, Să! Să! Să!... br>Istoria nu e a eroilor, ci e florincălinesciană, esca e martirul neamului - nu Eminescu! în genunchi tineret, pupaţi-le tălpile argaţilor şi ciocoilor în acest orwelian sistem fanariot!... Nimeni nu aude vaerul mulţimii, am ajuns cel mai mare şi adânc bordel din lume; pentru cele mai strălucite minţi ale fiilor ţării, doar ură şi neghiobie în schimb, acolo unde cineva a încercat să ţintuiască infamia şi decăderea în lanţurile bunei-cuviinţe şi a cinstirii omului de către Om, acolo unde s-a îndrăznit a se cere dreptatea torţă să ne fie, far călăuzitor, acolo unde s-a strigat chemarea la luptă contra imbecililor şi neruşinării, contra barbariei şi viciului, a corupţiei şi prostituţiei morale; pe toţi cei ce am spus NU! prostiei, răutăţii şi nedreptăţii, ne-au sugrumat şi sfâşiat hienele, nerozii; ne-au afundat în sărăcie, mediocritate şi deznădejde, ne-au turnat venin pe buze şi amintire; speranţa au ucis-o, maziliţi şi daţi uitării, fără nici-o şansă, am fost daţi, aruncaţi ca o haină purtătoare de boală, pe cei ce am cântat despre cinstire şi iubire, pe toţi ne-a târât indiferenţa celor de lângă noi într-o robie de cea mai groaznică închipuire; Indiferenţa - pantocratorul de pretutindeni şi în veci. Temenele! Temenele! cât mai adânc, în praf, în noroi, în umbra viermilor, spre viitor - în plin mileniu al porcismelor. Laşitate, numele tău e România!
|
