 Prinsă în pânza sorţii, mă chinui să evadez, să fug la Copilăria cea blestemată de Timp. Alături de Singurătatea ce mă zgârâie, care mă sufocă, mă sprijin de Vânt, un bun prieten ce m-a ajutat şi m-a învăţat să ştiu să fiu om respectat de Viaţă. Aş dori să mă leg cu Dorul, un bătrân înţelept, cu Soarele, cu Luna, cu stelele care îmi sărută şi îmi alintă cuvintele , cu luceferi ce-mi culeg fidelele lacrimi ce picură pe trandafirul sorţii.
O clasificare ce pare ciudată, căci nu se găsesc oamenii! Sau mai bine spus viaţa!
Condeiul meu ruginit din pricina vinului şi gândurile mele obraznice le-au dat acestora viaţă, într- o zi când lumea mi se părea rivală în tot ceea ce făceam. Este o lume creată de mine cu ajutorul literelor furate din altarele zeilor. Lumea reală e o lume prea rece, dar aici lângă mine toţi se joacă, iar uneori mă cert cu ei, apoi le dau dreptate. Sunt prea bătrâni pentru a-i contrazice!
Uneori, în inima fiecăruia tresare câte o idee sau câte un gând ce doresc să fie unice. Noi, dorim să atragem atenţia, sau fiinţele noastre doresc ca pe acestea să învăţăm să le iubim, ca ele să fie iubite.
De aceea, uneori, unele din făpturile naturii sunt nişte personaje importante introduse într-un capitol al vieţii omeneşti. Sunt personaje nemuritoare, cărora le-am permis să vorbească, să iubească şi ele mi-au permis în schimb să le văd, să le simt, să le miros.
Singurătatea. Nu e o prietenă prea bună a oamenilor, dar când se agaţă de noi trebuie să ştim cum să ne comportăm cu ea. Ea e şireată şi se hrăneşte cu despărţiri, e o bună prietenă a Timpului. În viaţă nu trebuie să ne plictisim niciodată , căci Singurătatea putrezeşte lângă noi.
Timpul. Un " bărbat" chipeş, căruia i s-au acordat prea multe drepturi asupra oamenilor. Timpul a fost odată sclavul obraznic al lui Dumnezeu, dar din cauza egoismului, el a ajuns să fie blestemat de oameni, iar uneori chiar urât de aceştia. Dacă n-ar fi existat noţiunea Timpului, lumea ar fi fost nemuritoare, dar nepăsătoare, căci n-ar fi ştiut să preţuiască substanţa dulce, prea dulce a durerii, a Vieţii. Mulţi din noi poartă războaie dureroase cu Timpul şi Soarta, sora vitregă a Timpului. Am purtat un mic război (răscoală) cu ei, atunci când Copilăria naivă şi gingaşă a fost răpită de Timp. În acele momente, Vântul şi Dorul m-au sprijinit.
Vântul. Băiatul năzdrăvan. Un Aramis al universului ce cucereşte inimile oricărei fete. E frumos, prea frumos pentru muritoare şi prea bătrân, chiar dacă pare un tânăr copil. E înţelept, calm, cunoaşte multe secrete ale vieţii şi cunoaşte trăsăturile unui om destul de bine pentru un nemuritor. El m-a ajutat şi m-a sprijinit în răscoala purtată cu Timpul. M-a sfătuit ca atunci când poverile vieţii devin prea grele să mai arunc din ele, cu condiţia ca apoi să mă întorc după ele, pentru că nimeni nu mi le va fura. Ce-i al meu îmi aparţine! şi vine lucrul însuşi la mine, dacă-l uit! Vântul mă admiră pentru că în mine a putut găsi pe iubita lui dintr-un trecut foarte îndepărtat. O prinţesă frumoasă, care împletea cuvintele cu dulcea miere lumina lunii şi o amesteca cu perle. Aceasta i-a fost luată de soartă, iar uneori el spune că Viaţa m-ar fi dăruit lui pentru a-l necăji şi mai mult.
Luna. O copilă muritoare, care are ca slăbiciune, iubirea faţă de tinerii muritori. Îi place să iubească imposibilul, căci ea e foarte timidă, nu ştie cum să se comporte cu muritorii, de aceea uneori se ascunde şi tremură pe lângă nori. E foarte tăcută şi sensibilă, dar zâmbitoare şi ambiţioasă. Îi place foarte mult să fie iubită, mângâiată, adorată de condeiele harnice şi lacome.
Dorul. Un maestru bătrân, înţelept al sfaturilor, nu semnifică durere, ci multe poveţe, dacă ştim cum să ne comportăm cu el, dacă ştim să- l ascultăm. El cere mult respect, nu e răbdător ca Vântul. Dorul mi-a făcut cunoştinţă cu Vântul într-o zi când Soarele mi-a zâmbit, iar Vântul cânta
" Dorul Vieţii". Dorul mi-a şoptit pe o stâncă sărutată de valurile mării că "Viaţa e un cerc ce nu se mai răstoarnă, nu se mai întoarce, acest cerc este purtat de Vântul lui Dumnezeu, pe potecile curbate ale Vieţii." Să nu devin parazitul Vieţii, "să nu învăţ numai din greşeli", pentru a nu deveni aliata Demonului greşelilor, un vânător singuratic ce a fost ales Vânătorul greşelilor, dar a ajuns să fie vânat de oameni şi un delicios vânat al Timpului.
Soarele. Prieten al Timpului, dar şi duşman: " Cel mai bun prieten îţi poate deveni cel mai aprig duşman!" El este un mic complice naiv al Timpului, fără ca el să ştie.
Culegem aceste făpturi ale naturii şi le agăţăm de pânza păianjenului trist ce-şi croieşte singurătatea în colţul inimii noastre. Aceştia sunt invitaţi de onoare ai unui bal: " VALSUL NATURII", unde suntem invitaţi şi noi, oamenii, şi ne speriem apoi căci nu dăm seama că ei sunt prietenii nopţilor albe, pentru că atunci adevăraţii prieteni, oamenii, dorm, visând umbrele misterioase, dar pe unii din noi ne frământă amintirile, gândurile, şi fără să vrem comunicăm cu ei.
ALEXă DANIELA-MIHAELA,
Liceul Sportiv, cls. .a IX-a D. |
