 Uitarea uitărilor. Metafizica secolului al XX-lea, privită în unele momente remarcabile ale ei, ar putea fi receptată ca o luptă împotriva uitării. H Bergson va fi vorbit despre uitarea duratei (Introducere în Metafizică), Jose Ortega y Gasset despre uitarea vieţii ca realitate radicală, dar şi a lucrurilor, a cicumstanţei (Meditaţii despre Don Quijote, Tema vremii noastre, Câteva lecţii de metafizică, Ce este filosofia? etc.), M. Heidegger despre uitarea fiinţei (Repere pe drumul gândirii), toate acestea în preajma metafizicii lui Levinas (Moartea şi timpul), care sugera că este imposibil să-l uiţi pe celălalt, bazându-se şi pe fondul studiului lui Th. Ribot (Les maladies de la mémoire, 1881), care afirma că uitarea este o condiţie a memoriei. Aceste rânduri, primele pe care intenţionez să le public despre Ortega, nu au acum pretenţia de a elucida misterul care gravitează în jurul acestui spaniol. Constrâns de vârstă şi de cunoştinţele limitate, ridic doar o întrebare, căreia
cultura noastră actuală va trebui să-i răspundă cu maximă urgenţă şi seriozitate. Este, aşa cum sper că se va vedea, un caz românesc de uitare. şi reamintesc, dinspre Heidegger, că nu uitarea în sine este un pericol, ci uitarea uitării, fapt care duce la abolirea completă a memoriei. Uitarea uitării fiinţei, spaima lui Heidegger, ar însemna, după judecata mea, ruptura definitivă cu fiinţa, adică pierderea darurilor fiinţei (vorbirea, în primul rând), dezumanizarea omului. Uitarea rolului pe care îl au masele în societate, spunea Ortega, a transformat Spania într-o fiinţă nevertebrată. Uitarea acestei uitări ce alte consecinţe grave ar fi avut pentru această ţară?
Uitarea lui José Ortega y Gasset în România. Ortega a fost un filosof care a murit în 1955. Jean-Paul Borel, în teza lui de doctorat în litere (Raison et vie chez Ortega y Gasset, 1959), scria că "opera lui Ortega se întinde pe o perioadă de peste cincizeci de ani", iar P.J.Chamizo Dominquez, profesor de filosofie la Universitatea din Malaga şi responsabil principal cu mediatizarea filosofiei lui Ortega prin intermediul internetului, arăta că, începând cu anul 1956, scrierile lui Ortega au putut pătrunde şi în Europa de Est. Îndrăznesc să afirm că în România, Ortega este şi astăzi un desconocido (necunoscut). Iată motivele :
1) Din câte ştiu, până acum, în limba română nu există o carte de referinţă cu privire la viaţa şi filosofia lui Ortega. Studiul Ninei Facon este de mici dimensiuni şi datează de prin perioada interbelică.
2) Primele traduceri ale lui Ortega s-au produs în România la o distanţă de două generaţii de la scrierea lor. Meditaciones del Quijote (1914) apare în limba română |
