Răsărit de soare
      
      Era senin şi îngerii pluteau ca fulgii, somnoroşi
      Alunecând uşor spre ochii mei treziţi de-o aripă, de-o rază
      De-o mângâiere lină abia simţită a îngerului de pază
      Vestind şi miruindu-mi dimineaţa bucuroşi.
      
      Era senin şi îngerii năşteau scânteie
      De mute rugăciuni ce-n suflet mi-au aprins
      Cenuşă de virtuţi şi jar de dor încins
      De Domnul, de-a lui Maică dumnezeie.
      
      
      Era senin şi îngerii cărau cu greu, încet ducând,
      Pe aripi moi, povara unei rugi- a mea
      Făsră de-o noimă, abia de înţeles dar în nădejdea
      Unui semn de milă de la Domnul Blând.
      
      
      
      
      
      De dragoste....
      
      Senin de-aş fi, tu rază, te-ai bucura de soare ?
      Omăt de-aş fi, tu fulg de nea, te-ai bucura de iarnă ?
      Tămâie de m-aş face, tu candelă, te-ai bucura-n dogoare ?
      Copac să fiu, tu iederă, te-ai bucura de fiecare creangă ?
      Sau
      De-aş fi arc, te-ai bucura să-mi fii săgeată?
      şi de-aş fi roată, să-mi fii tu drum?
      Sau de-aş fi stâncă să-mi fii tu strop, să-mi fii tu apă?
      Ori de-aş fi flacără, să-mi fii tu jar, să-mi fii tu scrum?
      Sau
      Dacă ţi-aş spune simplu " Te iubesc !" , te-ai bucura ?
      
      
      
      
      
      Împărtăşanie
      
      
      El cerne-n duh cuvinte şi flăcări de potir
      Din ochi fug picăturile de cruce
      şi fruntea lui adânc săpată e creuzet de mir
      Fărâmi de Dumnezeu şi Rai divin mi-aduce.
      
      Eu cern în trup durere, arşiţă şi spini
      şi-n suflet vreau strigăt, vreau suspine
      şi inima să-I fie cuminte , dulce pat de crini,
      Să-I rup peceţi şi loc să-I fac în mine.
      
      
      
      Disperare
      
      Sub mine adânc de groază s-a deschis
      şi urlă hăul gata să înghită
      Ce-a mai rămas din mine - fiinţă necălită
      Ci arsă, crudă în patimi de abis.
      
      Încet, încet, alunec şi oprire nu-i
      Spre tânguiri şi ţipete şi vaiete eterne
      Ce se aud de prin unghere întunecate, terne
      Acolo nu-i scăpare căci e absenţa Lui.
      
      Dar sunt aici şi acum mai e nădejde
      De ridicare, de sprijin şi de milă
      De ajutor când strig şi de lumină
      Nu-L văd însă Îl simt în semne.
      
      
      Meditaţie
      
      
      Cerul sufletului meu s-a încuiat şi nu şi-a mai dat roua vie a lacrimilor.
      Totul e pustiu şi vântul se exprimă arar cu suflări de foc pârjolindu-le aripile mugurilor de seraphim ce-mi mai răsar printre cutele crustei, ducându-le plânsetele de copil departe în văzduh, acolo unde urechea Ta ascultă şi ochiul Tău pândeşte.
      Trimite-ţi Doamne profeţii să-mi descuie cerul şi să redeschidă fântâni uitate, căscate ca mii de orbite din care odinioară se auzea preaplin ecoul : Vino Doamne !
      Aşterne-mi iarăşi curcubeul !