 În vinişorul ăsta ce are un an,
Ce-am pus? Nimica toată, ca orice podgorean
Un praf de vorbă lungă şi-o mână de minciuni
Sămânţă de gâlceavă şi cheag de-mpăcăciuni;
Putinţa de citire în suflet ca-ntr-o carte,
Beţia pân’la ziuă, frăţia pân’la moarte,
Un dor de ape albastre şi de dumbrăvi adânci
De sărutat, de cântec, de zbor, de mers pe brânci,
De mese-ntinse acolo, la umbra de stejar,
În piept cu veselie, la cap cu lăutari...
E-un vin făcut să şadă scurt timp în poloboc,
Făcut să-l bagi în seamă, să nu-şi găsească loc,
Cât de bătrân să fie, tot tare să rămâie,
Să aibă-n trupu-i rece un suflet de tămâie
Ca o fiinţă vie în pahare să vorbească,
Pe buza ta să moară şi tot să te iubească,
Să-ţi puie raiu-n suflet, să-ţi toarne iadu-n vine
şi să te facă... cum i-e românului mai bine.
Am ridicat paharul, ghiciţi, în cinstea cui?
A vinului, frumosul copil al soarelui.
şi buza voastră tace şi fruntea vi se-nchină,
Spre vinul ce se-nalţă cu trupul în lumină.
Mai dulce decât mierea prelinsă gros din faguri,
Zămislitor e vinul de vis şi vălmăşaguri.
În el se-ascunde chipul ce s-a răscopt bălai
Mirosul lui de pâine şi luciul lui de pai;
În el, mănosul soare şi-ascunde, biruit,
Apusul lung de toamnă pe dealul pârguit,
Curg apele la vale din munţii suri, când plouă,
La dealuri pe ciorchine de struguri pică rouă,
Când plouă, apa curge din munţi spre mări străine,
Dar apa de pe dealuri se suie în ciorchine
şi viţa-n mii de boabe îşi coace chihlimbarul,
Iar din pământul dulce ea suge ca sitarul,
Până a sosit culesul, când beţi de fericiţi
Flăcăii joacă hora pe strugurii striviţi,
În ziua asta blândă de toamnă aurie
Podgoriile noastre în viaţa lor învie
.
Da, înviară toate! Priviţi, e dealul plin!
Spre noi, ca nişte umbre, podgoriile vin.
Cotnarul e paharnic, cucernic şi tăcut,
Ce-şi toarnă soare putred în cănile de lut,
Iar dorul tânăr vine alene pe cărare
Să-ţi toarne peste umăr un vin de Dealul Mare,
Când în văzduh de vară ţii să te răcoreşti,
Să bei sfârşit de toamnă, sleit la Nicoreşti,
Iar cheile din beciul unde-ngheţară anii
La poarta ruginită chelarul, Drăgăşanii.
Tu, floare, cu ce miros poţi să te-mpodobeşti
Ca să întreci mireasma venind din Odobeşti?
Femeie, nu-i beţie-n albaştri-ţi ochi adânci
Cum e beţia plutind pe Golul Drâncii.
Podgoriile toate-s paharnice supuse
Ce-şi toarnă vremea nouă sau vremurile duse,
Că-n vin nu-i numai râsul clipitelor de faţă
Ce-n glas, în ochi şi-n glume tresare ca o viaţă,
Nu-i numai sănătate deşteaptă, dreaptă, trează
Ce ne înalţă trupul la toţi ca o spetează,
Nu-i numai nepăsarea ce se strecoară dulce
şi vrea sub cort de visuri obrazul să ni-l culce.
Ci, când ridic paharul - tăceţi toţi! şi-l ascult:
"Aud nopţi lungi de chefuri care-au pierit de mult,
şi mulţumiri trecute ce-au ars ca o tămâie,
Da-n vin răsună încă şi-azi veselia lor.
Cel ce-a iubit pe vremuri al strugurilor dor,
Mai bea şi azi deodată cu noi dintr-un pahar,
Sunt vrednici să trăiască în suflet de nepoţi
Străbunii, ce iubit-au pe vremuri vinul, toţi.
În vin e cumetria, e plosca şi e plugul,
Botezul, aldămaşul, nădejdea şi belşugul;
E grâul care râde sub ploaie sau în soare,
E nunta ţărănească, e-un han la drumul mare,
E cheful ce începe, vioara ce se-apleacă,
Uitarea care vine şi grija care pleacă.
Vezi joacă pârcălabii, spătarii şi hangiii
În sârbă ţăcăniţi de toţi ţambalagiii.
Române, este felul cum ştii tu să petreci
În nopţile de vară şi la Crăciunuri reci,
E râsul ce ţâşneşte voios şi va ţâşni
Cât va fi viaţa viaţă şi va fi ziua zi,
şi-s toţi părinţii noştri ce-au ridicat paharul
În piept cu voie bună spre-un cer plin de-ndurare.
şi-având icoana: ţară frumoasă şi bătrână,
S-au închinat la ceruri cu un pahar în mână."
In this dearest wine old hardly as one year
What d’you think I put? Like any wine maker not much I fear:
A little bit of chatting and a little pack of lies
The seeds of discord, and of friendship ties;
To read in your soul like in a book it dares,
The drunkenness till dawn, till death going shares,
The yearn for blue horizons and for the deepest groves
For a kiss, a song, for flying, the walk it loathes,
For wide-laid tables there, in the oak shade
For joy, for fiddlers, calling it a spade...
It is a wine made to shortly stay in tun,
To care for, to ever fidget done,
No matter old, all strong for good to stay
And in its cold body to have an incense lay,
Like a living being in glasses to talk and lie
Forever loving you on your lip to die.
Paradise to bring to your soul and hell to your veins
And make you feel ... never wish to take pains.
To toast I raised the glass to whom, d’ you guess?
To the wine, sun’s handsome child and caress.
And your mouth’s silent and your forehead’s right
To the wine raising its body in the light.
Sweeter than honey of honeycombs thickly oozing
A maker of dream and illusion is wine’s greedy boozing.
The face which overbaked fair it is hiding
Its bread-like smell and straw-like shining;
In it the fruitful sun is hiding, overcome,
Its slow autumn set when ripping times come.
From grey mountains, when raining, falling come waters
Up hills the dew is freshly embracing grape clusters.
From mountains to foreign seas water flows when it rains
But the water from the hills mounts up to clustered grapes.
And the thousand grapes vine its amber ripes
From the sweet ground swilling as if from pipes.
When drunk with joy they are till harvests glance
On the squashed clusters the hora lads dance.
On this golden autumn sunny day
Our vineyards come to life array.
Yes, alive is all! The hill is covered with vine arrows
To us vineyards come forward just like shadows.
The Cotnari wine is cup-bearer, devout and discreet
With over-ripe sun filling up the earthen pit,
The youthful yearn comes idly along the path till older
To pour the Dealul Mare wine over your shoulder.
When under summer heavens cool you want it keep
To drink the end of autumn, at Nicoresti, go deep,
And the keys to the cellar where years frozen were
Drãgãsani, the cellarer, holds in the rust-eaten door.
Oh, flower, what fragrance can you wear
The sweet smell coming from Odobesti to spare?
Oh, woman, no such drunkenness in your dark blue eyes
As is the frenzy in the Golu’Drancii rise.
All the vineyards’re mere cup - bearers shy
Pouring their youth or times gone by,
As in wine there’s not only the moment’s chuckling
In voice, eyes, and jokes like life that is startling.
There’s not only good quick health asport
That’s building up our body with its strong support.
There’s not only carelessness sweetly sneaking
And in a web of dreams plunging our mind sleeping.
When the glass I raise-keep silent all! To me it is shriving
"I hear the long feast nights in days of yore diving,
The former thanks that burnt like an incence lay
The by-gone happiness that didn’t wish to stay.
But even today their joy is still to wine turning.
He who in times of yore pined for the clusters yearning,
Today raising the glass with us is he still cheering,
Worthy are for good to live in their grandsons’souls
All the forefathers who in old times cared for the wine bowls.
Wine is the baptism feast, the plough and also the canteen,
Christening, hope, plenty, and the wetting of the bargain.
Wine is the wheat that smiles in the sun and under rains
It is the peasants wedding, and an inn at the crossways
It is the bending guitar and the feast that starts
It is oblivion that comes and care that departs.
You see: landlords’re playing, innkeepers and sword bearers
In the sârba jingled by all cembalo-players.
Oh, you Romanian, it’s your own way of having such delight
On cold Christmas tasting and in the summer night.
It is the laughter that with joy will ever rise
As long as there is life and daylight never dies.
It means our parents that the glass did raise
In their hearts with joy and will, life to praise.
In their hearts, the icon: their old country beautiful
To God they prayed in hands with a glass of wine full. |
