Am gândit această revistă, nu ca un apofatism cultural, nu ca pe o reacţie faţă de tot ceea ce se petrece ca stare de spirit în generaţia noastră păgubită de modele, o generaţie fără bătrâni, născută într-un timp fără de tradiţii, ci din dorinţa (în măsura putinţei noastre) de a oferi o atitudine catafatică, care înţelege că în cultură intoleranţa este primul semn al decadenţei, de a antama această provocare-încercare de(re)găsire a unui model - temei al fiinţei noastre.
Nevoia de model:
paradeigma , de arhetip şi de atâtea ori neputinţa găsirii lui, într-un timp asaltat de bicisnice şi inutile lamentări sau de "concepte" golite de orice sens ori conţinut, impune tinerii generaţii să facă apel (din păcate atât de des în ultimul timp) la surogate ieftine, în genere la un soi de "cultură" mizeră ce prefigurează parcă o barbarie comportamentală, o împinge la abandonarea (exclusivă aproape) în ceea ce am putea numi : traiul - în - mundanitate.
Generaţia noastră, reacţionează (atunci când reacţionează) s-ar putea vorbi aici de o ataraxie prost înţeleasă, aproape instinctiv,(aş spune) şi o face brutal, violent şi din păcate uneori vulgar. E strigătul lui Ghilgameş. E strigătul unor tineri, care simt că se pierd pe ei înşişi. Disperarea strigătului lor, este paradoxul lor, anume: încercarea de a fi şi în acelaşi timp teama de a nu fi ei înşişi.
Akademia nu este doar un titlu, ci se doreşte a fi o stare de spirit, o invitaţie la calitate. Ab origine, Platon, obişnuia să ţină lecţiile de filozofie într-o dumbravă numită după un oarecare erou civilizator: Akademos (sau Hecademos) : ´Akademia. Educaţia unui tânăr, viitor cetăţean al Atenei, cuprindea:
mousich , adică tot ceea ce priveşte muzele, deci filosofia, literatura, muzica, ştiinţele, etc., cu alte cuvinte, educaţia intelectuală; cât şi
gumnastich (gimnastica), deci tot ceea ce priveşte educaţia fizică.
Aşa găseau de cuviinţă anticii să-şi cultive tinerii, care reprezintă volens-nolens viitorul...!
În acest sens, trimiterea ab origine ni se pare esenţială şi sper întemeietoare.
Răzvan Postolache - fost redactor şef al revistei.